Acțiunea ”Fii responsabil!”
Acțiunea ”Fii responsabil!”

Din inițiativa Serviciului Protecția Copilului și Familiei din cadrul Direcției de Asistență Socială Arad, cu sprijinul conducerii instituției reprezentată de către d-na director general Oana Pârvulescu, s-au colectat de către personalul acestuia, în cadrul acțiunii denumite ”Fii responsabil!”, obiecte de îmbrăcăminte și încălțăminte pentru persoanele și familiile aflate în stare de risc social sau de excluziune socială și care locuiesc în Municipiul Arad în zona Mărului. Deși se intră în contact direct zilnic cu aceste persoane nevoiașe, echipa din cadrul serviciului a rămas la fel de sensibilă la nevoile pe care beneficiarii serviciilor oferite le au și, astfel, de comun acord, s-a hotărât demararea acestei acțiuni.

Întrucât ne dorim ca acest demers să fie unul deschizător de drumuri, dorim să încurajăm pe această cale orice alte servicii, instituții sau autorități publice, precum și orice persoană fizică sau juridică interesată, să se alăture acțiunii inițiate de către noi. În acest sens ne puteți contacta la numărul de telefon 0257254923 sau pe email la adresa contact@dasarad.ro.

Înapoi la Articole