Evenimentul, ajuns la a 9-a ediție, are loc în prezența Majestății Sale Margareta Custodele Coroanei, Președinte al Fundației Regale, a ministrului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Petre-Florin Manole și a principalilor actori responsabili de situația vârstnicilor din România: asistenți și lucrători sociali și furnizori de servicii sociale, reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale de la firul ierbii și platforme naționale care lucrează cu seniori, instituții de referință și parteneri instituționali, precum și vârstnici care inspiră prin atitudinea și mentalitatea lor.
Înregistrează-te ACUM pentru a afla raportul studiului, lansat cu această ocazie, privind beneficiile și impactul metodei intergeneraționale aplicată la nivel național în Centrele Generații în cei 10 ani de existență, tendințe și provocări actuale în domeniul senectuții, stadiul implementării Strategiei naționale privind îngrijirea de lungă durată și îmbătrânire activă, topul nevoilor seniorilor înregistrate la Telefonul Vârstnicului în cei 10 ani, inovative și eficiente soluții la nivel național, asistența acordată vârstnicilor dependenți sau activități și inițiative de îmbătrânire activă pentru seniori.
Conferința este creditată cu 2 credite profesionale pentru asistenții sociali înscriși în Colegiul National al Asistentilor Sociali
Link înscrieri:
https://www.frmr.ro/evenimente-si-campanii/conferinta-ziua-varstnicului/