Al treilea focus grup ECSILI – parteneriate pentru integrarea refugiaților

Astăzi, echipa Direcției de Asistență Socială Arad a organizat cel de-al treilea și ultimul focus grup din cadrul proiectului ECSILI – Empowering Communities for Social Inclusion and Local Integration. Întâlnirea a fost dedicată stakeholderilor care contribuie activ la sprijinirea comunității de refugiați ucraineni din Arad.

Printre participanți s-au numărat reprezentanți ai AJOFM Arad, care au prezentat procesul de integrare pe piața muncii, precum și organizații implicate în viața comunității – Centrul de Vis, Crucea Roșie și Uniunea Ucrainenilor din România – Filiala Arad. Alături de alți actori din mediul public și privat, aceștia vor fi parteneri importanți în implementarea activităților proiectului.

Acest eveniment a încheiat seria celor trei focus grupuri organizate în cadrul ECSILI, ale căror rezultate vor fi reunite într-o Analiză a nevoilor în comunitate. Această analiză va sta la baza elaborării unui plan strategic de integrare socio-economică, adaptat realităților locale.

Înapoi la Proiecte